Festivalul Fiedu 2019, programul evenimentului poate fi accesat la adresa : https://fiedu.ro/programme-2019/…
În perioada 21 –22 septembrie 2019 va avea loc, la Ploiești, cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Educație –FIEdu.
Festivalul este organizat de Asociația Iubesc Ploieștii și SEVA–Centrul de Educație și Cercetare Româno-Finlandez Ploiești, în parteneriat cu Ambasada Finlandei la București, Consiliul Județean Prahova, Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova și Casa Corpului Didactic Prahova. FIEdu este un concept unic în România și Europa de Est, fiind un eveniment non-profit, creativ și accesibil, care încurajează colaborarea la nivel național și internațional, reunind cei mai importanți actori din educație: factori decizionali, lideri de școli, academicieni, profesori, părinți și copii.
Ca și în cazul edițiilor precedente, FIEdu are ca obiectiv aducerea în atenție a celor mai recente cercetări și a celor mai bune practici educaționale din lume, făcându-le accesibile publicului român, pentru a fi implementate în școlile din România, în beneficiul copiilor și al întregii societăți.